La Caru' cu Bere

nu gasesc niciodata masa.
Listele cu rezervari se fac pe cateva saptamani.
Sunt cozi si pe listele de asteptare, iar eu sunt mereu pe lista asta....
Stiu deja placa. Trebuie sa astept la bar pana se elibereaza o masa.
Uneori am noroc, dupa 2 ore de asteptare, o fata imbracata in uniforma localului ma va conduce la o masa cand io sunt pe cale sa lesin de oboseala.
Astfel de "momente Kodak" ma fac sa apreciez micile bucurii ale vietii, o masa la Caru' cu Bere...
Daca va intrebati de unde incapatanarea mea de a merge in aceasta minunata berarie, pentru ca minunata este, va pot spune de acum, am o talentata sora balerina.
De 2 ori pe saptamana danseaza la Caru' cu Bere in trupa de dansatori profesionisti ai localului.
Sustinerea mea este totala, pentru ca, dupa fiecare reprezentatie, balerinii au in protocol obligatia de a ridica la unul sau doua dansuri, poporul bautor de bere si mancator de ciolan afumat cu fasole.
In cazul in care nu se ridica nimeni la dans, sa va fie rusine, intervin Io, sora mai mare, sa anim atmosfera alaturi de dansatori si de cei 3 speriati smulsi de la masa cand inca isi mai mestecau bucata de carne.
E greu de dansat la Caru' cu Bere. Toata lumea munceste acolo ca intr-un stup.
Ospatarii nu se opresc niciodata. Servirea se face non-stop la mase, chiar daca dansatorii danseaza :))
E nebunie!
Stau si ma intreb, oare pe seara cate farfurii, pahare sparte si picioare in cap si-au luat ospatarii de la dansatori in timp ce serveau masa?
Important este sa curga berea,nene..... nimeni sa nu stea, conform cu imaginea. pam, pam...

Regina mama de Manlio Santanelli

Joi, 23 aprilie 2009, am avut ocazia sa vad pe scena TNB ( trebuie sa ii multumesc Mariei pentru recomandare si Simonei pentru bilet) o piesa extraordinara, " Regina mama " .
Olga Tudorache si Marius Bodochi te cuceresc de la prima replica si te tin alaturi de persoanjele lor timp de 3 ore fara sa respiri.
Eu m-am ametit cu fiecare cuvant rostit pe scena, fiecare replica acida sau ironica din dialogul sau confruntarile celor doua personaje ( mama - fiu ) nu au facut decat sa ma faca sa vreau mai mult. Am avut parte de o seara fabuloasa.
" Regina mama "este o piesa ce NU trebuie ratata.

Exercitiu greu de respiratie

Nu imi place sa fac miscare, dar prietenii mei, cei care fac sport in mod regulat imi spun mereu ca jogging-ul, pe romaneste, alergarea, te ajuta sa slabesti, iti antreneaza inima si iti da chiar o stare de fericire prin eliberarea in sange a endorfinei.
Cu capul facut tandari de prieteni, parinti si reviste, m-am hotarat sa alerg prin parc si pentru ca nimeni nu crede ca am facut acest gest, va rog sa vizionati filmul de mai jos.

PS1: nu stiu ce s-a intamplat, dar dupa ce m-au alergat toti cainii din parc, nu m-a luat decat o acuta durere de picioare...inca mai astept ca hormonul fericirii sa ma faca si pe mine sa sar din pat la 6 dimineata, direct in pantofii de sport, dar pana atunci, ma tratez cu BEN GAY si aspirina.

PS2: Multumesc frumos, prietenilor, familiei si mai ales cameramanului, regizorului si producatorului acestui film, the one and only, SAAAAAARPEEEEEEEE!!!!!

Ultima mea vacanta de toamna. Prima parte

Septembrie 2008,

Aeroportul Baneasa este plin. Intru si simt deja cum incep sa ma sufoc.
Multi oameni inghesuiti precum vitele intr-un spatiu mic si fara o prea buna ventilatie.
Imi injur saracia si nevoile si neamu'.
Avem bilete la o cursa low cost spre Bruxelles.
Ma gandesc ca tot poporul strans in aeroportul asta amarat pleaca sa munceasca in Spania sau Italia.
Ma uit la ei si ii judec fara sa vreau. Femeile poata paiete, calcaie negre si tricouri de poliester.
Barbati sunt, majoritatea, in trening si pantofi sport de firma.
Minutat popor. Ei reprezinta Romania peste hotare. Imi vine sa ragai de fericire.
O vad si pe Miruna. A ajuns. Imi face semne sa ma grabesc.
Avionul este plin.
Decolam.
Miruna imi spune ceva. O aud si incerc sa dau o logica cuvintelor ei.
Cred ca cel mai important lucru pe care vrea sa il fac este sa ii dau drumul la mana, o invinetesc.
Imi zice sa nu imi fac griji, sansele ca noi sa murim in cursa asta sunt minime. Rad isteric de frica. De ce nu am luat un xanax ?!!!!!! De ce ?!?!?
Imi este sete. Insotitorii de bord servesc apa in pahare de plastic.
Numai un pahar de apa pe cap de vita furajata ? Atat ?!?!
Este prima mea cursa low cost. Daca mai vreau ceva pot sa imi cumpar imi zice Miruna.
Inteleg si mai cer un pahar cu apa, un gest urat, vad asta pe chipul stewardesei, probabil sunt palida si vorbesc destul de tare, pentru ca primesc, socant, paharul cu apa cerut.
Aterizam.
Ma gandesc deja la zborul pe care trebuie sa il facem inapoi la Bucuresti peste o saptamana, cand, fara sa ma gandesc, sunt lovita brutal peste ochi de civilizatie si orice frica imi fuge din cap.
De ce oare ma simt precum o maimuta data jos din cocotier de fiecare data cand ies din tara ?
Miruna intra in primul magazin.
Cumparam numai lucruri sanatoase, vafe, ciocolata, napolitane si suc.
Sa nu aud comentarii.
Aveam nevoie de energie, eram epuizate dupa zbor si trebuia sa ne pregatim de mers inca o 1h cu trenul pana in Luxemburg.
Dupa degustarea, direct in magazin a una bucata ciocolata belgiana, lumea iti pare minunata.
Am vizitat aeroportul din Bruxelles precum muzeul Luvru. WC-uri frumoase, magazine spationase, oameni bine imbracati. Toata lumea parea sa stie unde merge, numai noi, nu.
Engleza si Germana ( Miruna stie d'astea ) nu ne-au prea ajutat. Dupa 30 min, cu toata serotonina din creierii expirata, gasim drumul catre -1.
De acolo cumparam bilete. Trenul pleaca in 10 minute. Ne urcam. La prima statie trebuie sa coboram. Ce fericire pe noi.
Tarasc de valiza.
Miruna are un Samsonite cu patru roti. Ce nesuferita este, cadou de la prietenul ei.
Am notat. Cand imi fac prieten, ii cer sa imi faca cadou o valiza cu patru roti. Pare ca merge singura.
Peronul 7, da, il gasim, ne urcam IAR in tren, vorbim, mancam ciocolata, admiram peisajul.
Mai avem putin pana la intalnirea cu Simina, prietena mea si sora Mirunei.
Mergem de mai bine de 2 ore cu trenul.
Observ pe ecranul din vagonul nostru o insiruire de cuvinte in limba franceza.
Incerc sa imi aduc aminte de ce nu am invatat franceza in scoala.
Trebuie sa intreb pe cineva ce scrie, este mentionat un oras, Arlon, se intampla ceva acolo, capat de line sau ceva.
Am obosit si nu mai aveam chef de complicatii, dar vorba francezului, C'Est la Vie.
Sper numai ca tipa ciudata de langa mine stie engleza.
Imi dreg glasul si intreb ce scrie, ma simt ca o analfabeta, trebuie sa ma apuc sa invat limba asta, si surpriza, trebuie sa ne urcam in primele 2 vagoane. restul raman in Arlon.
Minunat. Coboram, urcam si ne asezam pe primele scaune din ultimul vagon, plecam.
Inca 30 de minute si prima amenda, se pare ca ne-am asezat cururile la clasa I, 5 euro de persoana majorare de clasa.
Platim.
In gara din Luxemburg ii cant Mirunei o melodie cunoscuta pe la noi sub numele de, taranu e pe camp.
Simina ne astepata.....

Soare si....

liniste in Bucuresti.
Astazi poti respira primavara.
Pasii tai pot sa rataceasca pe alei si bulevarde goale.
Te poti bucura de un oras amortit de sarbatorare.
Lumea a fugit. Esti aproape singur.
Copacii sunt tineri din nou.
Oameni cu haine noi zambesc.
Timpul pare ca s-a oprit.
Paste fericit!

Esti ceea ce ti-ai dorit ?

Te intreb pentru ca eu nu am stiut niciodata ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare.
Imi aduc aminte ca trebuia sa spun tot felul de aberatii cand imi puneau la scoala intrebarea, ce vrei sa te faci cand ai sa fii mare ? Profesoara, Medic, Inginer...stiu ca trebuia sa iti doresti sa ajungi cineva important cand ai sa te faci mare.
La inceput m-am agitat, am cautat, am presupus ca sunt defecta.
Nu stiam ce vreau sa devin. Am mintit de fiecare data. Am presupus ca e normal sa iti doresti sa ajungi cineva.
Poate ca sunt ciudata pentru ca nu am gasit nici pana azi raspunsul la intrebarea asta.
Mi-am lasat zilele sa se rostogoleasca. Am fost si sunt spectatorul propriei mele vieti si ma amuz de lupta celor din jur, la dorinta si zbaterea lor sa ajunga, sa fie, sa ramana CINEVA.
Pozitia lor sociala ma lasa rece, ma doare in cot daca esti director sau mare femeie de afaceri.
Daca vorbesc cu tine azi mai stii sa fii OM ?

Foame de Verde

Devin ecologista.
Merg din ce in ce mai rar cu masina personala, alerg dupa autobuz, fac miscare, nu mai mananc carne, reciclez hartia si sting lumina la WC dupa mine...
Ma educ. Stiu, nu conteaza ce fac eu pentru ca orasul asta pute oricum de nesimtire.
Praf, noxe, ura, saracie, foame. Istoria ororii continua sa se scrie sub ochii mei. Ne ingropam in indiferenta.
Am uitat sa zambim.
Aud urlate in timpane chiar daca e liniste langa mine, trebuie numai sa te uiti in ochii lor ca sa le simti ura. Devenim animale.

Inchid ochii, muzica ma tranchilizeaza. R.E.M " Losing My Religion "

... am fost cu ATV-ul prin Bucuresti

Ora 15.00, deja e tarziu, Bogdan imi trimite mesaje disperate.
- Haaaai femeie, mergem? Mai vrei sa te plimbi azi cu ATV-ul ?
Inca scriu la raport, literele se amesteca, cuvintele parca sunt din alta limba, naiba sa ma ia. Vreau sa ma plimb cu ATV-ul!!!!
Parca sunt nebuna, nimic nu imi iese cand ma grabesc.
- Nu am terminat!!!!!
- Bine, eu am plecat!
Pleaca, o sa vina cu ATV-ul la munca, aproape am terminat raportul, salvez, caut destinatarii e-mail-ului, anexez si, si....si, nu mai gasesc raportul??!?!?!?!
Unde l-am bagat? Unde l-am salvat ? Sa ma ia naiba!!!! Simt ca incep sa ma arda obrajii, Gabi ma intreaba ceva, nu o mai aud.
Simona zice si ea ceva, nu mai pot sa vorbesc....oficial sunt proastaaaaaaa!!!!!
Strang din dinti, caut prin calculator, clar, trebuie sa scriu din nou tot, sa ma dau cu capu de birou ? O sa para prea teatral, ma gandesc sa ma controlez de data asta.

Totul e un zumzet, Bogdan trebuie sa para din clipa in clipa.
Gabi urla langa mine sa ma mut din birou, inspir, expir, ma gandesc ca pot sa "o bat" dupa ce termin raportul.
In 10 minute termin pentru a doua oara raportul. Yupiiii!!!!
Trimit e-mail-ul, discutam prezentarea, ma calmez, astept, desfacem un cort verde in sala de consiliu, fara legatura cu ATV-ul, la noi la munca este precum SPUMA ZILELOR de Boris Vian. Sper sa nu ma lase nimeni cu un cort in padure, le spun asta si colegilor, o sa plec cu el in carca precum Pacala cu Usa.
Astazi este o zi frumoasa! E soare iar eu sunt mereu fericita cand fac ceva nou.
A venit si Bogdan cu ATV-ul. Imi arunca o casca pe cap, nu pot sa respir de plasticul ce imi acopera fata.
Pana plecam pot sa imi ridic totusi protectia, Aeeeeer...colegii ies la balcon, urale, ce vedeta sunt.
Ma incearca o usoara senzatie de lesin, nu imi prea simt picioarele, nu mai dau inapoi acum, asta e, zic Tatal Nostru de 3 ori, Bogdan imi face instructajul, Ok, Ok, ma urc pe ATV cu un usor carcel...minunat, cica sa ma tin strans de el. Sper sa imi iasa....AAAAAAAAAAAAA!!!!
Am plecaaaaaaaaaaaaaaaat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ATV-ul paraie si tremura sub talpile mele, iesim pe strada, masini, accelereaza, frana, ma relaxez, daca nu intra nici o masina in noi e bine, pare ca stie ce face. Doamne ajuta!
Traiesc viata ma MAXim!!!! Nu filmeaza nimeni o reclama la PEPSI acum ?
Facem slalom printre masini, ne urcam pe trotuare, pe un deal din Floreasca ( acum vad ca este un deal in cartierul asta ) si recunosc ca m-am gandit putin la dintii din fata in momentul in care ATV-ul a coborat in viteza colina printre copaci, craci si direct in trafic.
Mergem spre birou, vancanta e mareu scurta, ce senzatie de libertate si frica si o durere de spate ma incearca, rinichii sa fie, varsta ?
Am ajuns inapoi la munca. Ma simt mandra de mine, nu am facut nici o gafa, nu am cazut in cur la semafor, nu mi-a cazut casca pe ochi, bine, nu am vazut mare lucru din drum pentru ca am stat cu capu in ceafa colegului meu dar, totusi, stiu, am mai cucerit o frontiera.

Il aud pe Bogdan ca nu isi gaseste cheia de la ATV.
Ciudat...zambesc si ma gandesc ca am iesit bine, la bafta mea...o cheie e un dar mic pentru o experienta noua:)